Utilizăm cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim o experiență optimă de navigare pe site-ul nostru. Pentru informații suplimentare, consultați pagina cum utilizăm cookie-urile și cum puteți schimba setările.

Către un sistem european pentru colectarea datelor din registrul cu numele pasagerilor

În cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 26-27 aprilie 2012, miniștrii au ajuns la o abordare generală pe marginea proiectului de directivă privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor zborurilor în combaterea infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave. Abordarea generală deschide drumul pentru negocierile cu Parlamentul European.


© Fotolia

Scopul proiectului de directivă este acela de a înființa un sistem al UE pentru colectarea și utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) care să acopere toate zborurile către sau dinspre UE. Sistemul va obliga statele membre să utilizeze un model unic și să asigure o bună cooperare între autoritățile relevante. Cu toate acestea, utilizarea datelor PNR - care sunt deja colectate de către transportatorii aerieni - va fi permisă exclusiv în scopul prevenirii, depistării, cercetării și urmăririi penale a infracțiunilor grave.

Pe lângă această limitare, proiectul de directivă prevede un sistem solid de protecție a datelor, pasagerii având dreptul să acceseze datele care îi privesc și posibilitatea de a solicita rectificarea și/sau ștergerea acestora.. De asemenea, pasagerii vor avea dreptul de a recurge la căi de atac administrative și judiciare. Morten Bødskov, ministrul danez care a prezidat reuniunea a descris rezultatul drept un „cadru solid cu un nivel ridicat și uniform de protecție a datelor.”

Datele PNR sunt furnizate în mod voluntar de către pasageri transportatorilor aerieni și pot include, printre altele, informații privind numele, data și itinerariul zborului, mijloacele de plată utilizate, numărul locului și bagajul. Conform acordului la care s-a ajuns astăzi, utilizarea datelor PNR va fi permisă pe o perioadă de cinci ani. Cu toate acestea, după o perioadă inițială de doi ani, datele vor fi depersonalizate, și anume informațiile care fac posibilă identificarea directă a unui pasager vor fi mascate.

De asemenea, statele membre pot, dar nu sunt obligate, să colecteze date PNR în cazul unor zboruri determinate efectuate pe teritoriul UE.

 

Informații suplimentare:
Comunicat de presă - referitor la întreaga reuniune
Transmisia video o reuniunii Consiliului
Conferința de presă (înregistrare video)
Deliberare publică (înregistrare video)

Ajutaţi-ne să îmbunătăţim portalul

Aţi găsit informaţiile pe care le căutaţi?

Da    Nu


Ce informaţii aţi căutat?

Sugestiile dumneavoastră: