Accelerarea coordonării politicii economice

© Alexandr Mitiuc, Fotolia

În cadrul reuniunii ECOFIN din 20 iunie, miniștrii finanțelor au aprobat orientări pentru fiecare țară, prezentate ca parte din primul semestru european, privind reformele structurale și politicile bugetare care vizează generarea creșterii economice și a stabilității din statele membre.

Orientările se bazează pe evaluarea de către Comisie a programelor naționale de reformă ale statelor membre și pe programele naționale de stabilitate și de convergență. Printre chestiunile dezbătute în cadrul reuniunii ECOFIN se numără:

- creșterea preconizată a cererii interne,

- reformele pensiilor,

- vârsta de pensionare,

- echilibrul dintre impozitarea progresivă a muncii , TVA și taxele ecologice,

- impozitele pe proprietate și rata creditelor ipotecare.

„Astfel trimitem un semnal puternic piețelor financiare că am consolidat UE și am apărat zona euro. Rămânem uniți, nu există o altă ieșire din criză”, a afirmat dl György Matolcsy, Ministrul Economiei Naționale din Ungaria.

Primul semestru, care a început la 1 ianuarie 2011, se va încheia în momentul în care Consiliul European își va da aprobarea finală preconizată pentru 23-24 iunie, iar Consiliul va adopta în consecință orientările în mod formal.

În toamnă, statele membre își vor finaliza bugetele pentru 2012 înainte de a le trimite parlamentelor naționale, care vor decide cu privire la acestea.

Al doilea semestru european va dura din ianuarie până în iulie 2012.

Informații suplimentare:
Comunicat de presă
Difuzarea pe internet a conferinței de presă




23.06.2011