Vizite de informare la Consiliu
Vizitele de informare la Consiliu sunt accesibile oricărui grup organizat alcătuit din 15 sau mai multe persoane cu vârsta de peste 15 ani. În general, vizitele durează între una şi două ore şi constau într-un discurs ţinut de un funcţionar al Consiliului, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. În funcţie de grup, discursul poate fi o introducere generală cu privire la Consiliul European şi la Consiliu sau o prezentare privind un subiect mai punctual. La cerere, organizăm de asemenea şi seminare. Vizitele pot fi organizate în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Din motive de securitate, nu se poate organiza turul clădirii. Datorită numărului important de solicitări, vizitele ar trebui să fie rezervate cu cel puţin două luni înainte.
.jpg)
Ore pentru vizite: Vizitele se pot organiza în marea majoritate a zilelor de lucru şi sunt în mod normal programate să înceapă între 9.00 şi 11.00 sau între 13.30 şi 16.00.
Mărimea grupului: Cel puţin 15 participanţi.
Grupuri de studenţi: Rezervările pentru grupurile de studenţi trebuie să fie făcute în numele unui reprezentant al instituţiei de învăţământ/de formare sau al organizaţiei studenţeşti. Reprezentantul trebuie, de asemenea, să însoţească grupul în timpul vizitei.
Grupuri şcolare: Deşi vizitele de informare sunt cel mai adecvate pentru adulţi, acceptăm grupuri şcolare începând cu vârsta de 15 ani. Rezervările trebuie să fie făcute în numele şcolii, iar grupul trebuie să fie însoţit de cel puţin un adult la fiecare zece elevi.
Accesibilitate: Clădirea Consiliului este accesibilă persoanelor în scaun cu rotile.
Cum ne puteţi găsi: Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, Rue de la Loi 175, B-1048 Bruxelles. Faceţi click aici pentru a vedea harta.
Transport: Autocarele care transportă vizitatori pot parca în faţa intrării principale pe durata îmbarcării/debarcării pasagerilor. Staţiile de metrou şi de tren Schuman şi staţia de autobuz sunt situate în imediata vecinătate.
Rezervări:
■ Prin fax trimis Serviciului Vizite la +32 (0)2 281 6609. Trebuie furnizate următoarele informaţii:
- Informaţii despre organizaţia dumneavoastră (nume, adresă, persoană de contact, număr de telefon, adresă de e-mail etc.)
- Două date posibile pentru vizita dumneavoastră
- Numărul şi vârsta participanţilor (minim 15 ani)
- Posibile solicitări speciale cu privire la discurs, în funcţie de interesele grupului dumneavoastră şi de cunoştinţele dumneavoastră cu privire la Uniunea Europeană.
■ Sau prin completarea formularului nostru electronic de solicitare a unei vizite.
Solicitarea ar trebui să fie făcută de către conducătorul grupului. Vizitele ar trebui, de regulă, să fie programate cu cel puţin două luni înainte. Odată ce am primit solicitarea dumneavoastră, vă vom contacta pentru a vă confirma vizita şi, dacă este necesar, pentru mai multe detalii referitoare la solicitarea dumneavoastră. Nu putem primi rezervări prin telefon, dar suntem la dispoziţia dumneavoastră pentru a răspunde întrebărilor dumneavoastră şi pentru a vă ajuta la planificarea vizitei la +32 (0)2 281 2140.
Vă informăm că Consiliul şi Comisia Europeană dispun de un centru comun de informare şi documentare, Europe Info Europa, lângă sediul Consiliului, pe Rue Archimède 1, B - 1000 Bruxelles. Centrul este deschis în zilele de lucru (de luni până joi între orele 9.00- 17.00 şi vineri între orele 9.00-16.00) şi dispune de un birou de informare, oferind publicaţii gratuite.
Declaraţie de confidenţialitate:
Solicitarea dumneavoastră va fi tratată de către DG F, Comunicare - Serviciul Vizite în conformitate cu dispoziţiile
Regulamentului (CE) nr. 45/2001 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (Jurnalul Oficial L 8, 12.1.2001, p. 1). Datele cu caracter personal din mesajul dumneavoastră electronic vor fi folosite de către Serviciul Vizite exclusiv în scopul tratării solicitării dumneavoastră. În scopuri statistice, acesta va fi păstrat în arhivele serviciului pentru o durată de maximum cinci ani, după care va fi distrus. Aveţi dreptul de a accesa şi de a rectifica datele care vă vizează contactând Serviciul Vizite (şef de unitate dl Gérard Déjoué, tel: +32 2 281 48 10), precum şi dreptul de a sesiza Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor.